Biblioteca Eminescu a fost pentru mine o enigma tot timpul, n-am reusit sa-i inteleg mecanismele si sa-i savurez maretia cam niciodata.
Cind eram mica si ma duceam spre Copou, trecind pe la Fundatie, evident, vedeam statuia, priveam cladirea, ma minunam, ai mei imi explicau pe intelesul meu ca aia e Biblioteca Universitara, ca sint multe carti inauntru, oamenii mari intra acolo si studiaza…
Cind am fost in liceu, am intrat la British Council, care e undeva intr-o parte a cladirii, pe-o usa nesemnificativa, unde-mi faceam veacul, obligata fiind sa mi-l fac, ocolind intrarea in Biblioteca, oarecum din frica, oarecum din spirit de bravada, nu voiam sa intru acolo!
Vizavi de intrare, era un chiosc cu trigoane cu ciuperci, care astazi nu mai e, nu stiu daca sa ma bucur sau nu, am simtit o stringere de inima cind am constatat anul trecut ca n-am de unde sa-mi cumpar un trigon, sa am ce infuleca in timp ce coboram Ripa Galbena.
Revenind la Biblioteca, in studentie era obligatoriu sa ai permis acolo si sa-ti iei carti, sa te duci la Sala de lectura, sa respecti linistea, sa dai ochii cu doamnele bibliotecare, sa fii intelectual. Lucru evitat de mine cu multa dibacie, permis am avut, am stat o ora intr-o sala de lectura si am iesit, aerul era de nerespirat, preferam sa ma duc la biblioteca facultatii unde sa pot citi in voie si sa ies la o pipa la fiecare zece minute, unde se mai auzeau risete de la cei iesiti de la un curs, de la BCU au imprumutat altii carti pentru mine sau au conspectat la Sala…
Nu mi-a placut Biblioteca Centrala Universitara, cu aerul ei scortos.
Acum citiva ani, am intrat cautind o prietena care lucreaza actualmente acolo, de data asta intram ca strain, fara obligatii, fara frica studiului pentru examene… mi-a placut la nebunie linistea dinauntru si spirala scarilor, urcatul scirtiitor spre o sala unde cu placere sadica am observat citiva studenti buchisind pagini, pe scari chiar m-am intilnit cu un fost coleg de liceu si am inceput sa chicotim in amintirea vremurilor de alta data, am dat navala in Sala de Imprumuturi, bibliotecarele se coborira sub ochii nostri, studentii ne priveau contrariati, era alta viata, alta savoare.
De curiozitate, le-am soptit celor doi prieteni ai mei sa-mi explice cum se comanda o carte si care-i scopul cifrelor si literelor din fisete, m-au privit cu mirare si m-au intrebat cum am supravietuit fara sa vad vreo fisa de carte… habar n-am, cred ca se poate! Important e ca am ajuns pina la urma sa tolerez Biblioteca si ea sa ma tolereze pe mine.
Astept sa ma mai duc in Iasi, sa intru in Sala de lectura si sa trintesc usa cu zgomot, sa ma simt ca acasa.
2 comentarii:
Iubesc la nebunie BCU. Iubesc toate bibliotecile de altfel. Nu stiu daca ai fost in cea de la Litere. norocul meu este ca am si prieteni buni care lucreaza ca bibliotecari si am petrecut ore bune si prin depozite. Ar trebui sa vezi cum e in depozit!!! Te ia cu lesin de atata placere. Eu una as dori sa petrec o saptamana inchisa in depozit, sa mananc, sa dorm acolo....Este minunata atmosfera si tot ce tine de spatiul magic, mai degraba nocturn decat diurn al Iasului meu natal.
constat cu regret ca a trecut primul an de facultate si ca n am trecut pe la BCU.si nu,nu ma mandresc cu asta.mi-am amintit de un lucru asemanator din copilarie.biblioteca de la scoala generala.promit.promit ca am sa merg si eu la bcu
Trimiteți un comentariu