vineri, 13 aprilie 2007

Eterna poveste

Doi simpatici librari au fost Teodor Maximovici şi Dimitrie Alexa, care au avut librăria lor în Str. Ştefan cel Mare, peste drum de Mitropolie, pînă în 1895. Această librărie aprovizionată mai cu seamă cu cărţi şcolare şi material didactic, a avut o bogată clientelă în lumea şcolarilor. După puţin timp însă, ivindu-se neînţelegeri între tovarăşi, ei s-au desfăcut. Teodor Maximovici a deschis o librărie proprie în casele Motăş, unde este astăzi librăria Socec, iar Dimitrie Alexa a rămas cu librăria din str. Ştefan cel Mare.
Rudolf Şuţu
Prin Iaşii de odinioară - 100 cărţi poştale ilustrate şi comentate
(Casa de presă-editură "Cronica"Iaşi, 1995)

În 1886, dl Gibert predă de şase ani literatură clasică la colegiul St Michel de la Saint Etienne şi decide să meargă la Paris. Ca bagaje are cufere cu cărţi şi deschide patru standuri de bouquinistes pe parapetele cheiului Saint Michel.În 1888, inaugurează prima librărie adevărată pe cheiul Saint Michel. Este plin de entuziasm şi se lansează în comerţul cu carte şcolară chiar în momentul în care Jules Ferry supune votului legea învăţămîntului gratuit şi obligatoriu.În 1915, cei doi fii ai săi îi succed.În 1929, aceştia scindează societatea în două, mezinul Régis păstrează librăriile de pe chei sub numele de Gibert Jeune.
De pe situl librăriei Gibert Jeune.

În 1929, cei doi fii ai lui Gibert ce i-au succedat în 1915 se instalează pe cont propriu. Fiul cel mai mare al d-lui Gibert, Joseph, îşi deschide propria librărie la 30, bd. Saint Michel.
De pe situl librăriei Gibert Joseph.

Niciun comentariu: